Prima ediţie a Festivalului Pescarilor de la Eforie debutează in 2015, în perioada 26-28 iunie in statiune fiind asteptati atat pasionatii de pescuit, cat si cei care prefera preparatele din peste.
Eforie organizează două ediţii ale „Festivalului pescarilor“ în cadrul unei campanii de promovare a pescuitului, activităţi reunite într-un proiect în valoare de peste un milion de lei, finanţat în întregime de Uniunea Europeană. Potrivit organizatorilor, cele două ediţii, din lunile iunie şi septembrie, vor consta în activităţi care să încurajeze participarea localnicilor, dar şi a turiştilor aflaţi pe litoral.
Astfel, potrivit programului stabilit pentru această competiţie sportivă, vor fi organizate:
-concursuri de pescuit sportiv organizate în parteneriat cu Asociații și cluburi sportive;
-seminarii organizate de specialiștii în domeniul pescuitului, protecției și conservării resurselor naturale, ONG-uri și cluburi sportive interesate să participe, reprezentanți ai autorității locale;
-expoziție, degustare și concursuri gastronomice: „Peștele în tradiția gastronomică”;
-activități educative: pescuitul corect – protejarea speciilor de pește aflate în pericol;
-concerte și spectacole de dansuri tradiționale din zona Dobrogei, focuri de artificii.
Concursurile de pescuit sportiv vor fi organizate în parteneriat cu asociaţii şi cluburi sportive, se va organiza o competiţie dedicată profesioniştilor (afiliaţi cluburilor sportive de profil) şi o competiţie dedicată pescarilor amatori (inclusiv din rândurile turiştilor). Se va mai organiza şi o competiţie separată pentru copii, cu scopul de a creşte interesul acestora pentru pescuit şi de a creşte gradul de informare cu privire la particularităţile pescuitului la Marea Neagră. Câştigătorii vor primi diplome şi premii. Autorul celei mai mari capturi va primi un premiu special.
În ultima zi a evenimentului, participanţii vor fi asculta şi muzică de calitate, într-un concert organizat în cadrul proiectului. Sunt invitaţi să urce pe scenă, Agnes, Lala Band, Provincialii şi Ansamblul de muzică populară „Nunta Zamfirei“. Seara se va încheia cu un foc de artificii.